Select Page

Colecţii particulare de carte

Carte frumoasă, cinste cui te are
Studiu de caz: preot Nicolae Codea

 Proiectul Carte frumoasă, cinste cui te are a fost o provocare pentru echipa  noastră. A fost o provocare în măsura în care am luat în discuţie cartea, pe care mulţi dintre colegii noştri nu o mai socotesc de actualitate. În era computerelor, a e-book-ului, a mail-ului, scrisul şi cartea tipărită  pierd teren.

Cu atât mai mult este de apreciat dragostea pe care o manifestă pentru carte unii dintre noi. Mai mult decât atât, o colecţie de carte veche este un lucru rar. Le putem vedea în muzee şi expoziţii.

Ni s-a părut interesant să stăm de vorbă cu un om care are propria sa colecţie particulară. Mai ales că părintele Codea Nicolae, despre el este vorba, este un colecţionar pătimaş: de la obiecte de mobilier recondiţionate chiar de mâna lui, la sfeşnice, de la icoane vechi la tablouri moderne, de la colecţia de timbre până la colecţia de carte.

În materialul adunat am realizat o scurtă prezentare a evoluţiei cărţii, de la manuscrise la tipărituri, de la scrierile religioase la cele laice, de la literatura umanistă la iluminişti şi romantici.

Am încercat să creionăm câteva trăsături ale personalităţii preotului paroh, o figură interesantă de altfel. Dacă vei intra în mica bisericuţă pe care se străduieţte să o recondiţioneze, figura sa ascetică dar plină de bunăvoinţa te cucereşte. Dacă  ai nevoie de o recomandare pentru un avocat bun, un inspector de credite, un notar sau un medic, fără îndoială îţi va recomanda pe cineva. Când am derulat în ţcoală programul cu privire la viaţa de familie, am fost surprinşi să îl vedem şi mai ales să îl ascultăm atât cu poziţia oficială a Bisericii cât şi cu sfaturile unui om trecut prin viaţă.

Am ascultat cu atenţie explicaţiile părintelui, i-am ascultat poveştile pentru fiecare dintre cărţile pe care ni le-a prezentat şi am sesizat dragostea şi pasiunea.

Proiectul, pe care l-am numit parafrazând versul din Ex libris a lui Tudor Arghezi  Carte frumoasă, cinste cui te are,  şi-a propus ca şi scopuricreşterea gradului de implicare a tinerilor în mediatizarea unor valori culturale autentice sirealizarea unor relaţii de lucru în echipă..

Obiectivele formulate,  promovarea unor atitudini pozitive, mature faţă de valori ale culturii naţionale şi faţă de carte în special si sensibilizarea elevilor cu privire la istoria locală şi naţională sunt obiective generoase. Dar nădăjduim că demersul nostru, diseminarea informaţiei prin organizare unei prezentări susţinută de noi cu participarea chiar a părintelui Codea să fie un exemplu şi pentru alţi colegi.

Şi produsele realizate, afişele şi filmuleţele au pus în centrul atenţiei nu numai informaţia ştiinţifică, demersul operaţional în derularea proiectului, cât şi abilităţile de lucru cu PC-ul şi creativitatea artistică.

Proiectul nostru este un manifest de susţinere a lucrului cu cartea, de admiraţie faţă de aceasta şi faţă de cei care o iubesc. Şi ne-am pus şi noi o legitimă întrebare: oare hârtia, ca suport, va deveni o amintire, aidoma pergamentului sau a altor materiale?

Oricare ar fi răspunsul la această întrebare, adică indiferent de suportul cărţilor, putem spune împreună cu Miron Costin că nu este alta, şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului, decât cititul cărţilor.